ICCJ sesizează CCR: Eliminarea pensiilor de serviciu încalcă principiul independenței magistraților / CSM susține demersul ICCJ

ICCJ sesizează CCR: Eliminarea pensiilor de serviciu încalcă principiul independenței magistraților / CSM susține demersul ICCJ
Publicat: 29/01/2020, 19:27

Secțiile Unite ale ICCJ s-au întrunit miercuri seara și, în prezența a 108 judecători, s-a decis sesizarea CCR.

„Sesizarea de neconstituționalitatea privește actul normativ în întregime, reținându-se de către Secțiile Unite atât vicii de neconstituționalitate de natură extrinsecă, cât și de natură intrinsecă”.

Astfel, magistrații de la ICCJ sunt de părere că proiectul de lege care abrogă pensiile de serviciu încalcă mai multe prevederi ale Curții Constituționale. Între acestea se numără principiul independenței magistraților, dar și principiul nediscriminării.

Pensiile speciale pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaților a adoptat, marți, decizional, un proiect de lege în acest sens. Printre categorii se numără parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționari publici cu statul special, funcționari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic și consular al României, membrilor Curții Constituționale și a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.

Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaților în calitate de for decizional, urmând să ajungă la președintele României pentru promulgare.

CSM susține demersul ICCJ: Consiliul transmite CCR opinia sa juridică legată de eliminarea pensiilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susține demersul legal al Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), de sesizare a Curții Constituționale (CCR), CSM urmând să transmită CCR opinia sa juridică, bazată pe argumentele de neconstituționalitate, anunță instituția.

„Consiliul Superior al Magistraturii își exprimă îngrijorarea și dezacordul față de adoptarea de către Camera Deputaților, în ședința din data de 28 ianuarie 2020, a legii prin care este eliminată pensia de serviciu a judecătorilor și procurorilor. Această situație este de o gravitate deosebită și lezează fundamental independența justiției și statutul magistraților, cu consecințe directe asupra actului de justiție”, conform unui comunicat de presă transmis de CSM.

În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii susține „în mod ferm” demersul legal al Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, de sesizare a Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra propunerii legislative adoptate de Camera Deputaților.

„La rândul său, în susținerea demersului inițiat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul va transmite Curții Constituționale opinia sa juridică, bazată pe argumentele de neconstituționalitate intrinsecă și extrinsecă ale actului normativ adoptat, deduse atât din jurisprudența instanței de contencios constituțional, cât și din reglementări internaționale cu incidență în domeniul statutului magistratului și al independenței justiției”, conform sursei citate.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii „își exprimă regretul față de modalitatea inacceptabilă” în care Parlamentul României a înțeles să se raporteze la autoritatea judecătorească, adoptând o măsură cu consecințe grave asupra independenței justiției și statutului magistratului în lipsa oricărui dialog instituțional onest. Această conduită concretizează practic unele luări de poziție repetate ale liderilor politici, având ca efect încurajarea unui curent social negativ împotriva magistraților, la nivelul opiniei publice.

„Procedând astfel, Camera Deputaților a ignorat principii constituționale și a asumat generarea unor vădite consecințe negative la nivelul întregii societăți. În calitate de garant constituțional al independenței justiției, Consiliul Superior al Magistraturii nu va abdica de la susținerea necondiționată a tuturor principiilor care dau conținut acestei valori constituționale”, afirmă CSM.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea Curții Constituționale a României (CCR), pentru controlul constituționalității abrogării legii privind pensiile de serviciu, conform unei informări a instanței supreme.

Secțiile Unite ale ICCJ s-au întrunit miercuri seara și, în prezența a 108 judecători, s-a decis sesizarea CCR.

„Sesizarea de neconstituționalitatea privește actul normativ în întregime, reținându-se de către Secțiile Unite atât vicii de neconstituționalitate de natură extrinsecă, cât și de natură intrinsecă”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României